Regina Elisabeta (Carmen Sylva): I want to see these people happy and prosperous

“We have come to this country to make it happy, if we can; and until now I can’t say that we have been successful. Perhaps the corruption, the remnants of Byzantinism were so great that it was impossible to clean it out sufficiently … I want to see these people happy and prosperous, and am very indifferent to dynastic interests. Dynasties are such poor things, and so very indifferent to the lives of nations.”

From: Letters and poems of Queen Elisabeth (Carmen Sylva) with an introduction and notes by Henry Howard Harper, Boston, The Bibliophile Society, 1920.

Regina Maria: Christmas and Silver Wedding 1917 – Crǎciunul şi nunta de argint 1917

Jassy,  December 24th, 1917/ January 6th, 1918

The Romanian Christmas Eve! My work was strenuous, getting things into order, and trying to find something for everybody, seeing about all the arrangements and the same time receiving endless audiences. (…)

Jassy, Thursday, December 27th, 1917/ January 9th, 1918

More feast days! Yesterday was Mignon`s nineteenth’s birthday and today is our silver wedding. Twenty-five years of marriage! Really and truly I still feel very young, much younger than I imagined people would feel at their silver wedding. Neither do Nando and I look old. Yet the road has been long and much lies behind us, both joy and pain.

Those who remember my arrival in Roumania remember the intense joy it was to the country: “C’était un beau mariage, une princesse de grande maison.” (…) Also I was young and healthy and there were legitimate hopes of children. In this I did not disappoint my people; at the earliest possible date I gave them the heir they longed for. (…)

I confess that I was at first very miserable, terribly lonely and utterly disillusioned. Only very gradually did I learn to accept the atmosphere into which I had been transplanted, although from the first I loved the country and its simple peasants; but there were many people and things I did not like nor understand. (…)

Well, all this is of the past; today Nando and I, hand in hand, confess to each other that at this hour, in spite of our misfortunes, or should I say because of them, we have become the firmest friends, attached to our country in a way not often given to sovereigns.

We are one with our people, and in spite of the momentary defection of some, our people are one with us. Those few faithless ones on the other side do not count: they must be counted amongst those painful realities, generally called disillusionments that follow one all through life!

Of course this was a tremendous day of congratulations, beginning early in the morning…”

Iaşi, 24. decembrie 1917/ 6. ianuarie 1918

Ajunul de Crǎciun românesc!  Munca mea a fost obositoare, aranjând lucrurile şi încercând sǎ gǎsesc pentru fiecare ceva, şi în acelaşi timp îndrumând toate pregǎtirile şi primind audienţe interminabile. (…)

Iaşi, miercuri, 27. decembrie 1917/ 9. ianuarie 1918

Alte zile de sǎrbǎtoare! Ieri a fost aniversarea de nouǎsprezece ani al lui Mignon şi astǎzi e nunta noastrǎ de argint. Douǎzeci şi cinci de ani de cǎsnicie! Sincer şi adevǎrat, eu tot mǎ mai simt foarte tânǎra, mult mai tânǎrǎ decât îmi imaginam cǎ s-ar simţi cineva la nunta de argint. Nu arǎtǎm bǎtrâni deloc, Nado şi eu. Şi totuşi, drumul a fost lung şi multe sunt în urma noastrǎ, atât bucurie cât şi durere.

Cei care îşi amintesc de sosirea mea în România, îşi aduc aminte ce mare bucurie fusese pentru ţarǎ: “C’était un beau mariage, une princesse de grande maison.” [O cǎsǎtorie frumoasǎ, o prinţesǎ dintr-o mare casǎ regalǎ] (…) De asemenea eram tânǎrǎ şi sǎnǎtoasǎ şi erau speranţe legitime de copii. În asta nu am dezamǎgit poporul meu; la primul termen posibil le-am dǎruit moştenitorul pe care şi-l doreau. (…)

Recunosc cǎ la început am fost foarte amǎrâtǎ, teribil de singurǎ şi complet deziluzionatǎ. Doar încetul cu încetul am învǎţat sǎ accept atmosfera în care fusesem transplantatǎ. Dar de la început am iubit ţara şi ţǎranii ei simpli; deşi mai erau mulţi oameni şi multe lucruri care nu îmi plǎceau şi nu înţelegeam. (…)

Ei bine, toate acestea sunt ale trecutului; astǎzi Nando şi cu mine, mânǎ în mânǎ, ne destǎinuim reciproc în ceasul aceasta, cǎ în ciuda unor insuccese, sau ar trebui sǎ spui din cauza lor, am devenit prieteni de neclintit, ataşaţi ţǎrii noastre într-o mǎsurǎ care nu le este datǎ oricǎror suverani.

Suntem unul cu poporul nostru, şi în ciuda distanţǎrii momentane a unora, poporul nostru este cu noi. Acei puţini infideli de cealaltǎ parte nu conteazǎ: ei trebuie puşi la o parte cu acele realitǎţi dureroase, pe care în general le numim deziluzionǎri, şi de care ne izbim în viaţǎ!

Bineînţeles cǎ a fost o zi extraordinarǎ de felicitǎri, începând dis de dimineatǎ… »

The Story of My Life by Queen Marie of Romania [Povestea vieţii mele de Regina Maria a României], 3 volumes, London: Cassel & Company, 1934, traducere în româneşte de Silvia Irina Zimmermann.

Regina Elisabeta (Carmen Sylva): Pläne zu Weihnachten und Neujahr 1916 – Planuri de Crǎciun şi Anul Nou 1916

„Heut’ ist der 20. Dezember [1915], in Deutschland kommt Weihnachten heran. Hier sind es noch fast 3 Wochen; ich bleib in meinem Winkelchen und feiere nicht. Hier ist erst Neujahr der Tag für Geschenke. Einstweilen verteile ich Holz an die Armen. Das ist immer die größte Sache, das Holz, denn hier brennt man es ausschließlich, leider zum Schaden unserer Wälder. Ich hoffe immer, dass das Petroleum seine Stelle einnehmen wird, denn es ist ein Jammer, wie unsere Urwälder abgehauen werden.(…)

Ich denke, ich werde noch vieles anbahnen, Weberei, Seidenzucht und Töpferei in großem Stile. Wenn das auch erst auch meinem Tode ins Leben treten wird, es ist ja einerlei, wenn nur der Weg gezeigt ist.“

Astǎzi este 20. decembrie [1915], în Germania se apropie Crǎciunul. Aici mai sunt aproape 3 sǎptǎmâni; eu rǎmân în colţişorul meu şi nu voi sǎrbǎtori. Aici de abia de Anul Nou e ziua pentru daruri. Între timp împart lemne la sǎraci. Asta este întotdeauna cel mai mare lucru, lemnul, cǎci aici numai el se arde, din pǎcate spre dauna pǎdurilor nostre. Eu sper mereu, cǎ petrolul îi va lua locul, cǎci este de jale cum sunt tǎiate pǎdurile nostre seculare. (…)

Cred ca voi mai începe multe lucruri, ţesǎtorie, sericiculturǎ, olǎrie în stil mare. Şi chiar dacǎ prinde asta viaţǎ abia dupǎ moartea mea, tot una e, dacǎ cel puţin drumul a fost arǎtat.”

Carmen Sylva. Briefe einer einsamen Königin, herausgegeben von Lina Sommer, München: Braun & Schneider, 1916, [Scrisorile unei regine singuratice], traducere în româneşte: Silvia Irina Zimmermann

Regina Maria: Remaining dignified – Plini de demnitate

“The bells of the village ring, their voices are full of gladness, they too cry out their welcome. Crowds of gaily clad women and children flock out of the houses, having plundered their gardens so as to strew flowers before the feet of their Queen.

The church generally stands in the middle of the village ; here the sovereign must leave her carriage, and, surrounded by an eager, happy crowd, she is led towards the sanctuary, where the priest receives her at the door, cross in hand.

Wherever she moves the crowd moves with her ; there is no awkwardness, no shyness, but neither is there any pushing or crushing. The Rumanian peasants remain dignified; they are seldom rowdy in their joy. They want to look at one, to touch one, to hear one’s voice; but they show no astonishment and little curiosity. Mostly their expression remains serious, and their children stare at one with grave faces and huge, impressive eyes.

It is only the galloping riders who become loud in their joy.”

Queen Marie of Romania: My Country, 1916, London, New York, Toronto: Hodder and Stoughton.

„Clopotele satului sună, glasurile lor sunt pline de voioşie; şi ele-ţi strigă: bine-ai venit! Cete de femei îmbrăcate vesel şi de copii se revarsă din case, după ce şi-au prădat grădinile ca să samene flori în calea Reginei lor.

Biserica se află ’n de obşte în mijlocul satului; acolo Doamna trebuie să-şi lase trăsura, şi, încunjurată de o mulţime iute, fericită, e dusă spre sfântul lăcaş, unde preotul o primeşte la uşă cu crucea în mână.

Ori încotro se duce, mulţimea o întovărăşeşte; nu e stânăgcie, nu e sfială, dar nu e nici îmbulzeală ori strivire. Ţăranii români rămân plini de demnitate; rare ori ei sunt gălăgioşi în bucuria lor. Le trebuie să se uite la cineva, să-l atingă, să-i audă glasul: dar nu arată mirare şi curiozitate, numai puţină. De cele mai multe ori expresia feţei lor rămâne serioasă, şi copiii lor se uită lung la om, cu feţe grave şi ochi mari plini de expresie.
Numai călăreţii aceia în goană ajung a face zgomot în voioşia lor.”

Maria Regina României: Ţara mea, traducere din englezeşte de Nicolae Iorga, Bucureşti, Sibiu: Pavel Suru, 1919 (ediţia a treia).

Regina Elisabeta (Carmen Sylva): Kein Wort Russisch – Nici un cuvânt în ruseşte

“Die Russen waren nicht wenig erstaunt, zu entdecken, dass man in Rumänien kein Wort Russisch sprach, nachdem sie so lange Zeit das Land fast für eine russische Provinz anzusehen bestrebt gewesen. Der nachherige Kaiser, Alexander der III., sagte während des 1877-78-er Krieges fast trotzig zum König: «Aber die Leute hier sprechen ja gar keine Sprache! Ich habe versucht, russisch mit ihnen zu sprechen, und sie verstanden mich nicht!» Der König antwortete lächelnd: «Sie haben gewiss nicht versucht, rumänisch mit ihnen zu sprechen!»”

Carmen Sylva: Rheintochters Donaufahrt, 10.—16. Mai 1904.

“Ruşii au fost destul de uimiţi să descopere că în România nu se vorbeşte nici un cuvânt în ruseşte, după ce ei se obişnuiseră atâta lung de vreme să considere ţara drept o provincie rusească. Ţarul precedent, Alexandru al III-lea, spuse în timpul războiului din 1877-78 aproape indignat către rege [Carol I. al României] : „Dar oamenii de aici nu vorbesc nici o limbă! Am încercat sa vorbesc cu ei în ruseşte şi nu m-au înţeles! » Regele i-a răspuns zâmbind : « Cu siguranţa că nu aţi încercat să vorbiţi româneşte cu ei ! »”

Carmen Sylva: Fiica Rinului calătorind pe Dunăre, 1904, traducere în româneşte de Silvia Irina Zimmermann.

Regina Maria: Strange Customs Amongst the Peasants – Curioase datini la ţărani

“There are some strange customs amongst the peasants, curious superstitions. Rumania being a dry country, it is lucky to arrive with rain: it means abundance, fertility, the hope of a fine harvest-wealth.

Sometimes as I went through the villages, the peasant women would put large wooden buckets full of water before their threshold; a full vessel is a sign of good-luck. They will even sprinkle water before one’s feet, always because of that strange superstition, that water is abundance, and, when the great one comes amongst them, honour must be done unto her in every way.

I have seen tall, handsome girls step out of their houses to meet me with overflowing water-jars on their heads; on my approach they stood quite still, the drops splashing over their faces so as well to prove that their pitchers were full.

It is lucky to meet a cart full of corn or straw coming towards one; but an empty cart is a sure sign of ill-luck!”

Queen Marie of Romania: My Country, 1916, London, New York, Toronto: Hodder and Stoughton.

“Sunt curioase datini la ţărani, eresuri ciudate. România fiind o ţară de secetă, e noroc să ajungi cu ploaie: e semn de beşlug, de rodnicie, e nădejde de bună recoltă, – bogăţie.

Uneori, când mergeam prin sate, ţărăncile puneau doniţe mari pline de apă înaintea pragului; un vas plin e semn de noroc. Ele varsă chiar apă înaintea piciorului cuiva, tot din pricina acestui straniu eres, că apa e belşug, şi, când vine faţa luminată între ei, trebuie să i se facă cinste în tot felul.

Am văzut fete înalte, frumoase, ieşind din casele lor ca să mă întâmpine cu cofe pline ochi pe cap: la apropierea mea, stăteau pe loc, stropii lunecându-le pe faţă ca să arate bine că vasele sunt cu adevărat pline.

E bine să întâlneşti un car plin de grâu sau de fân care-ţi iese în cale; dar un car deşert e semn sigur de nenoroc.”

Maria Regina României: Ţara mea, traducere din englezeşte de Nicolae Iorga, Bucureşti, Sibiu: Pavel Suru, 1919 (ediţia a treia).

Regina Elisabeta (Carmen Sylva): Der verwöhnte, elegante Römer in Constanza – Răsfăţatul, elegantul roman în Constanţa

Regina Elisabeta (Carmen Sylva): Ovid, der verwöhnte, elegante Römer in Constanza

„Wir glauben, das Tusculum Ovids zu kennen, wo er seine Tristia geschrieben! Und wenn man sich den verwöhnten, eleganten Römer in Constanza denkt, zu der damaligen Zeit, in Eis und Schnee, in einer Wüste, in der gar nichts wuchs, von wilden Völkern umgeben, so wundert man sich, dass er es acht Jahre ausgehalten und nicht früher dem Klima und der Einsamkeit erlegen ist. Seine Statue steht auf dem Hauptplatze in Constanza und blickt so ernst auf die Bahnschienen, auf den Hafen, der dort gebaut, auf die großen Petroleumreservoire, die dort angelegt sind… und er scheint sich zu wundern! Und doch war vielleicht keine Zeit zwischen ihm und der Eisenbahn, nur für uns, die wir langsam dahin gelangen sollten.“

Ovidiu (Statuie de Ettore Ferrari, 1887, Constanţa).

Regina Elisabeta (Carmen Sylva): Ovidiu, răsfăţatul, elegantul roman în Constanţa

„Ne închipuim a cunoaşte tusculum lui Ovidiu, unde a scris Tristele sale! Dar dacă ni-l imaginăm  pe răsfăţatul si elegantul roman în Constanţa acelor vremuri, în ghiaţă şi zăpadă, într-un deşert unde nu creştea nimic, înconjurat de popoare sălbatice, nu putem decât să ne uimim cum de a răbdat şapte ani şi nu a fost răpus mai devreme de climă şi de singurătate. Statuia lui se află în centrul Constanţei si priveşte cu atâta seriozitate spre căile ferate, spre portul, care se construieşte acolo, spre marile rezervoare de petrol amplasate acolo… şi pare a se mira! Dar poate că nu a existat nici un timp între el şi calea ferată, ci doar pentru noi, care am trebuit sa ajungem cu încetul până acolo.”

Quelle/ Sursa: Carmen Sylva: Rheintochters Donaufahrt (Fiica Rinului calătorind pe Dunăre), 10.—16. Mai 1904, traducere în româneşte de Silvia Irina Zimmermann.

Regina Maria: Ovid’s Island – Insula lui Ovidiu

“Another spot full of poetry quite near Constantza is the island of Ovid. Legend will have it that the banished poet, who had known every honour at the court of the Emperor Augustus, came to eat out his heart upon this willow-grown, God-forsaken island, which is naught but a wee bit of land, lost in the midst of a vast lake, separated from the sea only by a narrow strip of sand.

A sadder, more solitary spot can scarcely be dreamed; the great willows that have taken root upon it are its only ornament; its only beauty is a wide outlook over the sea.

I brought Carmen Sylva to this place where another poet had dreamed, so long ago, of past glories and of ambitions fallen to dust. Verily nowhere could he have more bitterly pondered over the uncertainty of court favours and over the vanity of human hopes; here indeed was exile absolute and complete.

The white-haired Queen roamed over the paths the great man was supposed to have trodden in ages past, trying to imagine what must have been the thoughts of one who, from the height of his fame, had been cast out from all honour, favour, and love. Her easily-fired imagination reconstructed the past, and her eyes filled with tears as she lived over the sorrow of one whom Fate had so cruelly wrecked.”
* * *

From: The Country That I Love. An Exile’s Memories by Marie Queen of Rumania (1875-1938), illustrated by Queen Elizabeth of Greece, Duckworth, London, 1925.

“Carmen Sylva on Ovid’s Island. Taken with my camera” (Queen Marie of Romania: „The Story of My Life”)

Regina Maria: Insula lui Ovidiu

“Un  alt petec plin de poezie în apropiere de Constanţa este insula lui Ovidiu. Legenda spune cǎ acest poet exilat, care cunoscuse toate onorurile la curtea împǎratului August, a venit aici sa-si plângǎ amarul inimii pe aceastǎ insulǎ plinǎ de salcii şi uitatǎ de Dumnezeu, şi care este numai o palmǎ de pǎmânt pierdutǎ în largul unui mare lac şi despǎrţitǎ de mare doar de o fâşie de nisip.

Un petec mai trist şi mai singuratic rar se poate imagina. Marile salcii care au prins rǎdǎcini pe insulǎ sunt singurul ei ornament şi unica ei frumuseţe este priveliştea spre largul mǎrii.

Am adus-o pe Carmen Sylva în acest loc unde cu atâta vreme în urmǎ un alt poet a visat la gloria trecutǎ şi ambiţiile spulberate. Nicăieri nu am fi putut reflecta cu mai multǎ amǎrǎciune asupra incertitudinii tuturor favorurilor curţii şi a vanitǎţii speranţei omeneşti. Aici într-adevǎr exilul era absolut şi complet.

Regina cu pǎrul alb pǎşi pe potecile pe care şi marele om probabil cǎ le-a strǎbǎtut în trecut, încercând sǎ-şi imagineze ce gânduri ar fi putut avea cineva care a fost azvârlit din cele mai mari înalţimi ale faimei lui şi despuiat de orice onoare, favoare şi iubire. Imaginaţia ei uşor de înflǎcǎrat a reconstruit trecutul iar ochii i s-au umplut de lacrimi simţind necazul aceluia pe care Soarta l-a distrus cu atâta cruzime.”

* * *

Din: “The Country That I Love. An Exile’s Memories” by Marie Queen of Rumania (1875-1938), illustrated by Queen Elizabeth of Greece, Duckworth, London, 1925.

[“Ţara pe care o iubesc. Memoriile unei exilate” de Maria Regina României. Ilustraţii de Regina Elisabeta a Greciei, traducere în româneşte: Silvia Irina Zimmermann].

Regina Elisabeta (Carmen Sylva): Panzer der Höflichkeit – Armura politeţei

Regina Elisabeta (Carmen Sylva): Panzer der Höflichkeit

„Man muss den Höfen verzeihen, dass sie auf die Form so großen Wert legen und ein Staatsgeschäft daraus machen. Seit vielen Generationen wissen sie, was man mit der Form erreicht. Sie kennen den Panzer unerschütterlicher Höflichkeit und ewiger Gleichmut. Jede Gefühls- oder Eindrucksäußerung ist eine Achillesferse. Darum hatten Parvenüs große Mühe, sich diese eherne Glätte anzueignen, die immer schön, rund, vollkommen, unangreifbar erscheint. Die Völker wollten es so haben: Die irdischen Götter sollten immer heiter lächeln; also lächelten sie, um ihren Völkern zu gefallen. Da zieh man sie der Gefühllosigkeit und zerschnitt sie, um zu sehen, ob da noch ein Herz darin sei, und weil es tot war und nicht mehr zuckte, so sagte man, es habe nie gelebt.“

Regina Elisabeta (Carmen Sylva) în anul 1883 la vârsta de 40 de ani.

Regina Elisabeta (Carmen Sylva): Armura politeţei

„Trebuie să iertăm curţilor regale că pun atât de mare preţ pe formă şi că fac din asta o afacere de stat. De multe generaţii ele ştiu ce se poate obţine cu forma. Ele cunosc armura politeţei de nezdruncinat şi a stoicismului necontenit. Orice semn de emoţie şi impresionare este călcâiul lui Achile. De aceea parveniţii au avut mereu mari greutăţi să-şi însuşească această netezime fermă, întotdeauna frumoasă, armonioasă, sublimă, şi aparent intangibilă. Dar astfel şi-au dorit popoarele să fie zeii lor pământeni: mereu cu zâmbetul pe faţă. Şi de aceea ei zâmbesc mereu, pentru a plăcea poporului lor. Dar acuzaţi apoi de insensibilitate şi tăiaţi pentru a fi cecetaţi dacă mai au o inimă – iar pentru că moartă ea nu mai bătea – s-a spus ca nici nu a fost vie vreodată.”

Carmen Sylva. Regina Elisabeta a României: Gedanken einer Königin, 2012 (Vom Amboss, 1890/ Cugetările unei regine], traducere în româneşte de Silvia Irina Zimmermann.

 

Regina Maria: Royalties – Capete încoronate

“Royalties, whenever they appear in public, have always to look attentive, interested, amiable. No matter what may be going on in their hearts, no matter if their heads ache, if they have had bad news, if they are tired or sad; the moment they are in public they belong to others, their real personalities are effaced, they are a prey to a thousand eyes. Their every expression is noted, criticized, discussed, also their looks for which they are held responsible. People forget that they are human. If shy, they are looked upon as awkward or proud, if they do their part too well they are dubbed actors. They can never satisfy everybody, so they simply smile. Their smile is in fact their shield, the armour they put on as protection against all these looks that consume them, that try to pry into their innermost being, to discover their most bidden secrets. There may have been times when to be a king was an enviable position, it can hardly be called so to-day.”

“As I Looked at Forty.” Regina Maria în 1915 la vârsta de 40 de ani.

Regina Maria: Royalties – Capete încoronate

„Capetele încoronate, când apar în public, trebuie sǎ se arate mereu atente, interesate, prietenoase. Indiferent dacǎ ar avea ceva pe suflet, indiferent dacǎ le doare capul, dacǎ au veşti proaste, dacǎ sunt obosite sau triste, în momentul când sunt în public ele aparţin altora, personalitǎţile lor reale sunt date la o parte, ele devin o pradǎ pentru miile de ochi. Fiecare expresie le este observatǎ, criticatǎ, discutatǎ, la fel înfǎţişarea lor pentru care sunt gǎsiţi responsabili. Lumea uitǎ cǎ sunt fiinţe umane. Dacǎ sunt timide, sunt considerate prostǎnace ori încrezute, dacǎ îşi joacǎ rolul lor prea bine, se spune cǎ fac pe actorii. Nu pot satisface niciodatǎ pe toatǎ lumea, şi astfel pur şi simplu doar zâmbesc. Zâmbetul le este de fapt scutul lor, armura pe care şi-o pun ca protecţie împotriva tuturor privirilor acestea care le consumǎ, care încearcǎ sǎ se vâre pânǎ în adâncurile fiinţei lor şi sǎ le descopere cele mai ascunse secrete. Au existat vremuri când a fi un rege era ceva de invidiat, dar nu mai prea e cazul în zilele noastre.”

The Story of My Life by Queen Marie of Romania, 3 volumes, London: Cassel & Company, 1934.

Traducere în româneşte de Silvia Irina Zimmermann.